Viforul - actul 3
de Barbu Stefanescu Delavrancea
O tinda in castelul din Suceava. Laite pe partile laterale. in fund, doua randuri de stalpi subtiri sustinand o friza. Stilul ogival. Dupa stalpi se vad coridoare pierzandu-se. Pe pereti, arme, strachini si oale, serpare, furci, fuse si stergare. Intrare prin fund. Alte doua intrari, una in dreapta si alta in stanga. in mijloc, mai multe scaune, unul ceva mai nalt.
Scena I
Stefanita si Doamna Tana. (Stefanita, intr-o tunica de catifea ca visina putreda. Pe soldul stang, un pumnal. Doamna Tana, imbracata intr-un vestmant inchis, cu guler si manicute de dantela.)
Doamna Tana: Te-as asculta... Fagaduieste-mi ca vei izgoni pe contele Irmsky...
Stefanita: Nu-ti fagaduiesc...
Doamna Tana: Ce te leaga de el?
Stefanita: Nimic si multe...
Doamna Tana: Nu poti fara el... Dimineata, la pranz, la cina, noaptea o! mai ales noaptea! cu el mereu... sacum ma prinz ca tot la el te duceai... Nu-i iesi din vorba... si te lauzi cu vointa!
Stefanita: Vorba lui nu-mi stanjineste vointa mea. El nu se amesteca in trebile tarii... Fac ce cred, cred in ce fac si vreau si pot orice in Moldova!... Daca cu ajutorul lui Dumnezeu sunt toate in tara asta, fara ajutorul lui, si numai din vointa Domnului, toate se sfarama! Tana, nu pot sa te schimb din femeie in barbat... numai atat!
Doamna Tana: Nici pe conte, din barbat in femeie...
Stefanita: De unde stii?... Hi... si ce-ti pasa de contele Irmsky?
Doamna Tana: Mie?... Zisesi sa impartasesc din puterea ce o ai de la legi si de la datini stramosesti... si eu atat iti cer, si nu vrei, si nu poti sa vrei, caci supt domnul atotputernic e un om fara puteri care mesteca puterea cuminte si linistita cu zvacnirile copilaresti!
Stefanita: Ma faci sa raz, Tana...
Doamna Tana: si tu pe altii...
Stefanita: Pe cine?
Doamna Tana: Pe boieri!
Stefanita: Pentru mojici, boieri... pentru domn, una... (Se uita la pumnal si se joaca cu el.)
Doamna Tana: La ce te uiti?
Stefanita: Citesc o hotarare...
Doamna Tana: Trecuta or viitoare?
Stefanita: Ce-mi pasa de trecut!... Ce-a fost nu mai este...
Doamna Tana: Da, da, ce-a fost nu mai este!... Alexandru cel Bun, care a intocmit Moldova de jos si pana sus, stefan cel Mare, care misca tocmirea lui Alexandru, insufletind-o cu sufletul lui, biruind si intinzand stapanirea ei peste sate, orase si cetati... dorm somnul de veci in criptele manastirilor... Au fost, nu mai sunt... Oase, tarana, puzderie, trecut!
Stefanita (uitandu-se la pumnal): Da, da...
Doamna Tana: La ce te uiti?
Stefanita: Citesc cronica tarii... Oh! inceputul a fost greu!...
Doamna Tana (uitandu-se tinta la Stefanita): Am auzit ca bietul Catalin pandea p-o muchie ingusta inainte d-a se prapadi...
Stefanita (tresarind): Da... El si-a fost ales locu...
Doamna Tana: ...ca de la maria-ta se zarea la el si de la el la maria-ta...
Stefanita: Asa e...
Doamna Tana: Ei, cum se pravali in prapastie cel mai viteaz din ostasii tarii?
Stefanita: Nu stiu...
Doamna Tana: Nu-l vedeai?
Stefanita: Ba da...
Doamna Tana (ca si cum ar rostogoli pe cineva): Nu l-ai vazut cand...
Stefanita (repeta semnul rostogolirei): Nu!
Doamna Tana: Pacat!
Stefanita: Pacat!
Doamna Tana: Era inalta stanca?
Stefanita (prins de vorba, raspunde ca un copil): O! inalta...
Doamna Tana: Era adanca prapastia?
Stefanita: O! adanca...
Doamna Tana (repede): si cum s-a pravalit?
Stefanita: Asa!
Doamna Tana (izbucnind): Da?
Stefanita (trezindu-se): Ce?
Doamna Tana: Nimic... si s-a gasit si-un om ucis, imbracat in haine de vanator, aproape de locul unde pandeai maria-ta...
Stefanita: Se zice...
Doamna Tana: Un ungur, un talhar, si asupra lui 250 de galbeni...
Stefanita: Se zice...
Doamna Tana: Cum se zice?... toti boierii mi-au spus...
Stefanita: Ei da, asa e!
Doamna Tana: De unde atatia bani la un om de teapa lui? O comoara pentru un sarman... si cum de si-a luat comoara la vanatoare?
Stefanita (pierzand rabdarea): Eu stiu?
Doamna Tana: Era ucis de curand...
Stefanita: De unde stii?
Doamna Tana: Sangele abia se inchegase... si maria-ta erai acolo, cu Moghila si Mogardici si cu contele Irmsky, de peste un ceas... Cum de n-ai auzit nimic?
Stefanita (izbucnind): Ce vrei sa zici?... Ca pe Catalin l-am... (Ca si cum ar rostogoli pe cineva.)
Doamna Tana: A! nu!... barbatul Oanii... unchiul marieitale... cel mai bun vanator... cel mai mandru ostas... capitanul copiilor de casa... O! nu!...
Stefanita (iritat): Atunci?... Ah! muiere!...
Doamna Tana: Ce-ti pasa de trecut! Ce-a fost nu mai este!
Stefanita (concentrat): Teme-te de mania domnului ca de urgia lui Dumnezeu!
Doamna Tana: Nu ma tem de domn, caci nu ma tem de om!
Stefanita (scos din fire, trage pumnalul): Uf! Tana!... (Tana se desface la piept.) Sa ne impacam, Tana...
Doamna Tana: Contele Irmsky, peste granita...
Stefanita: Niciodata, ma intelegi?... Niciodata! (Iese prin stanga.)
Doamna Tana (emotionata): Cu asemenea domni se duc popoarele de rapa! (s-acopera fata. Cade pe scaunul cel mai nalt.)
Scena II
Doamna Tana si Niculina.
Niculina (intra prin fund): Doamna plange?... O!... buna noastra Doamna!... Cine sa fi fost asa de pagan ca sa-ntunece pe cea mai stralucita stea de pe cerul Moldovei?... Domnita, plangi?... De ce?
Doamna Tana (stergandu-se la ochi): Ma gandii l-alde parinti... la Neagoe Basarab si la Despina-Doamna... Cum stau lungiti in manastire, cu fata in sus, linistiti, in tihna, mi s-a parut ca-i aud vorbind: Tu dormi, Despino? Da, doamne! Dar tu? si eu dorm langa tine, ca mult te-am iubit... s-asa, rascolind trecutul, simtii ca ma ineaca lacramile binefacatoare...
Niculina: Auzii si pasii cuiva... Cine fuse?
Doamna Tana: Stefanita...
Niculina: Domnul?... A!...
Doamna Tana (o priveste lung): Ce fac fetele?
Niculina: Lucreaza si vorbesc.
Doamna Tana: Ce vorbesc?
Niculina: Vorbesc incet, ca nu le-auzi... Cateodata ofteaza si privesc furis la Oana, care toarce s-amesteca fuioarele de in cu cele de lana...
Doamna Tana: O! biata Oana!... si de ce venisi, Niculino?
Niculina: Ma cere taica pana maine...
Doamna Tana: Pana maine?... Du-te... Postelnicul searpe e un om intreg la minte, stie ce face... Sa nu ma uiti, Niculino...
Niculina: Pana maine?
Doamna Tana: si un te duci?
Niculina: La tusa...
Doamna Tana: si cand vei fi departe, departe, sa te gandesti la mine...
Niculina: Departe?... Cat ai arunca cu sageata de doua ori, atat e de la castel pana unde ma duc...
Doamna Tana: Du-te si trimite-mi pe Oana... Sa te sarut... (O saruta si-o trec racramile.)
Niculina: O! iar?
Doamna Tana: Mi-adusei aminte de sor-mea Ruxandra... Eram mici si puneam mainile cruce pe piept, si ziceam: Eu seaman cu mucenica Barbura, si ea: Eu seaman cu sfanta imparateasa Elena. inca o data...
Niculina: Da, dar sa nu-ti mai aduci aminte de nimic... (O saruta si pleaca. Doamna Tana se uita dupa ea.)
Doamna Tana: Ah!
Scena III
Doamna Tana, Oana si mai tarziu Stefanita.
Doamna Tana sade pe scaunul cel nalt. Oana intra prin fund, imbracata in negru, trasa la fata, galbena, cu parul incaruntit, despletit, taiat putin si lasat pe spate. Oana saruta mana doamnei si-o aduce la frunte. Doamna o saruta de mai multe ori.
Oana: De ce ai ochii rosii?
Doamna Tana: De mine te-ngrijesti?
Oana: Dar de cine? Pe cine mai am pe pamant?
Doamna Tana (trecandu-i mana prin par): Asa se juca prin parul tau stefan cel Mare...
Oana (tresare): Doamna!... Ast-noapte mi-a venit in vis, si cu glasul lui din batalii imi zise: Tu dormi, Oana? si Catalin plange! Sarii in sus. Mi se batea inima. Pusei capul pe perna. inchisei ochii. si cum ma fura somnul, veni din nou de asta data calare si-mi zise: Tu dormi, Oana, si Catalin doarme de veci! si un urlet se puse de la miazanoapte. Tu dormi, Oana, si viforul care a inceput va rasturna cladirea ce v-am lasat mostenire voua si tarii! Ma desteptai. incremenisem... M-apuca fiorii cand ma gandesc ca jumatate din viata noastra e somn... Daca o mai veni?... O!...
Doamna Tana: Sa nu mai vorbim de vise...
Oana: Nu, sa nu...
Doamna Tana: Mi-aduc aminte ca intr-o zi imi zisesi: Irmsky e supt in talie, sa-l frangi, si gros in solduri...
Oana: Asa mi s-a parut... Am fost rea... M-a pedepsit Dumnezeu...
Doamna Tana: N-ai fost rea... L-am vazut chiar in noaptea aceea in bratele lui Stefanita... Irmsky e femeie!
Oana: A!... Maica a Domnului!... (Se inchina.)
Doamna Tana: O femeie pangarind tronul si tara... Ceai face in locul meu?
Oana: As ruga pe domn s-o lase...
Doamna Tana: si pe domn...
Oana: L-as ierta si l-as iubi!
Doamna Tana: Dar cand domnul iti raspunde: Niciodata!
Oana: L-as ierta...
Doamna Tana: Tu l-ai crescut, l-ai mangaiat, i-ai facut jucarii...
Oana: si ma musca de deste... si ma apuca de par...
Doamna Tana: Muma lui murise... I-ai fost muma...
Oana: Oh! era mic si balai, si parea ca lumina candelei de la sfanta fecioara Maria... si cand fratele meu, Bogdanvoda, se oprea la leaganul lui, copilul se tragea speriat, innodand bratele pe dupa gatul meu...
Doamna Tana: Da... da...
Oana: si Bogdan se ducea si zicea, zambind: Copilul tau e rasfatat... si simteam maruntaiele-n mine... ca si cum l-as fi nascut eu!
Doamna Tana: Da, da, D-aia l-ai ierta...
Oana: Jur... ca l-as ierta si fara asta!
Doamna Tana: Dar fiind sotul tau si domnul tarii?...
Oana: L-as ierta si l-as iubi!
Doamna Tana (cu manie): Orce-ar face si orce ti-ar face?
Oana: E domn, e stapan!
Doamna Tana (pe ganduri): E domn... e stapan... Ce vreme urata... De doua zile ploua...
Oana: E bine pentru samanaturile de toamna...
Doamna Tana: Asa fuse in ziua vanatorii...
Oana: A! mai spune-mi, ca de inchiz ochii si ascult povestirea ta, simt ca ma rostogolesc si eu cu el in negura prapastiii...
Doamna Tana: Avea ameteli la adancimi?
Oana: A, nu! Ar fi trecut o genune p-o sulita moldoveneasca!
Doamna Tana: Avea obicei sa bea?
Oana: Catalin?... Pana sa bea un pahar, se stergea de trei ori la gura...
Doamna Tana: Atunci?...
Oana: Nu stiu... Asa a fost sa fie...
Doamna Tana: De la domn se zarea la el...
Oana (muncita): Se zarea?
Doamna Tana: si nici o fiara n-a navalit asupra lui...
Oana: Nici o fiara?
Doamna Tana: il ura cineva?
Oana (tresarind): De ce ma intrebi?... Nu trecuse inaintea nimanui, ba ramasese in urma, cu toate ca era unchiul domnului!... Cine sa-l fi urat?... Ah! nu!...
Doamna Tana: Cu toate ca era spaima tatarilor... cu toate ca era unchiul domnului si feciorul lui Luca Arbore... Abia ajunsese capitanul copiilor de casa...
Oana: O fi ravnit si el, dar niciodata nu mi s-a plans...
Doamna Tana: si la cativa pasi de domn s-a gasit un om ucis, aruncat in desis... un ungur... un talhar vestit, imbracat in vestminte de vanator moldovenesc...
Oana: Cine ti-a spus?
Doamna Tana: Postelnicul searpe... si asupra lui 250 de galbeni...
Oana (framantata): Cine l-a ucis nu l-a pradat... De ce lo fi ucis?... si ce cata un talhar la vanatoarea domneasca?... 250 de galbeni?... Fusese ucis inainte sa soseasca domnul la luminis...
Doamna Tana: Nu... dupa...
Oana (repede): De unde stii?
Doamna Tana: S-a vazut dupa sange...
Oana (tresarind): Ah! fusese platit!... De cine?... si de ce? Cine era cu domnul?...
Doamna Tana: Mogardici, beat, sa-l fi trantit un copil... Irma... si Moghila...
Oana: El l-a platit?... De ce?...
Doamna Tana: El?... Un calic... 250 de galbeni!
Oana: Asa e... nu se poate...
Doamna Tana: Dar daca lui Catalin i-o fi dat cineva branci in prapastie? Talharul acesta i-a dat... Pe urma l-au omorat ca sa nu se afle... Era platit, cin la platit?...
Oana (cutremurandu-se): Oh! mi-e frica! Mi-e frica! Taci, Tana! Taci! (isi acopera ochii.) DAMNA Tana: Cine-a mai ramas?... Lumina candelei de la preasfanta fecioara Maria!
Oana: Stefanita!
Doamna Tana: Iarta-l si-l iubeste!
Oana (plangand cu hohote): Stefanita! (Cade in bratele doamnei, Stefanita, imbracat in zale, se aude tipand inainte da veni.)
Stefanita: I! i! i! Moghila! Moghila! (Intra strigand.)
Oana (se repede ca o furie spre el): Oh! ce rosu esti! (Cade in nesimtire.)
Stefanita: Ce are?
Doamna Tana (stapanindu-se): Vedenii, de cand pieri Catalin... (Stefanita face semnul de rostogolire. Apoi, ii arata o scrisoare.)
Stefanita (aprins): iiii... A! cui e scrisul asta?
Doamna Tana: Al... al... al lui Luca Arbore...
Stefanita (razand): O s-avem nunta...
Doamna Tana: Nunta cui?
Stefanita: Un om batran c-o mireasa Tanara... (Rade nervos. Bate in palme. Vin doi copii de casa.) Ei-hei! Mai iute! Luati pe Oana si duceti-o binisor in odaia ei... E Tanara si nu mai are barbat... Are vedenii! (Rade nervos. Se duce la intrarea din dreapta.) Moghila! U! Moghila! (Doamna Tana, care-l priveste cu ura, se duce.)
Scena IV
Stefanita, Moghila si Mogardici. (Moghila imbracat ca un capitan de copii de casa, si Mogardici, ca ajutorul lui, intra prin dreapta.)
Stefanita (aprins si repede): Moghila, sa indoiesti paza... De doua saptamani am schimbat armasul... si am dovada aci... Stefanita nu bea, nu doarme, ci carmuieste... Palosele ascutite! Ca briciul!... Descurc eu itele... Nici un fir de par nu se misca fara voia si fara stirea mea... Dar tu... Mogardici?... Ca umbra de picioarele lui Moghila...
Mogardici: De cand sunt ajutorul lui...
Stefanita: Trist ajutor...
Mogardici: Ba vezi c-o sa fiu vesel pe nemancate...
Stefanita: A, nu-ti da de mancare...
Mogardici: Ba nu-mi da de baut... A! a intarcat balaia!... Eu ii cer, si el: Tainul! si tainul e d-o jumatate de oca la pranz si d-o jumatate la cina...
Moghila: Ba d-o oca intreaga la cina.
Mogardici: Ai? ce fel de oca? Abia apropii buzele de ea, si i-am si suflat in fund... (Stefanita rade ca si cum ar plange.) Razi, maria-ta, dar sa fi fost eu in locul mariei-tale, ma faceam pe mine in locul lui si-i dam lui locul meu, ca in loc sa-mi zica el: Tainul, apsoara, slujba, sa-i fi zis eu in locul lui: Tainu, apsoara, slujba!... Radeti, c-am ajuns de plans!... Ma frig de sete ca prigoriile!... Boul cade-n jug daca nu bea; calul rabda de foame, dar de sete, ba; si d-aia tatarul zice: Dati vitelor sa bea, ca de mancat gasesc ele!... Ca eu, de sunt sanatos, mi-e sete; de ma ia cu calduri, mai foc; de mi-e frig, sa ma-ncalzesc; de mi-e frica, sa prinz curaj... Care va sa zica, sa beau!... Ei, ce sa beau?... Apa?... Apa maneaca... Radeti... Dar, in ce sa-neaca omul? in Moldova, in Prut, in Nistru, si doar pe Moldova, pe Prut, pe Nistru nu curge apa?... O!... Mi-e sete, maria-ta, mi-e sete!
Stefanita: Mai rabda, Mogardici, mai rabda...
Mogardici: Cat sa rabd?
Stefanita: si mie mi-e sete...
Mogardici: De ce nu bei?
Stefanita: Are sa curga talazuri rosii...
Mogardici: Oare?... si profir?...
Stefanita: Sa se-mbete si pruncul in muma!
Mogardici: Da, sa bea si el, de ce sa nu bea?
Stefanita: Moghila!
Moghila: Porunca, doamne!...
Stefanita: E bun de ceva asta?
Moghila: Sa bea!
Stefanita: Mogardici, lasa slujba, ca nu e de tine...
Mogardici: Oare!?
Stefanita: Te pui chelar peste vinuri...
Mogardici: Maica luminata! (Se inchina de bucurie.) Eu n-as fi gasit ceva mai potrivit pentru mine. Dumnezeu sa-ti dea sanatate, ca bine le carmuiesti... (Stefanita ii face semn sa iasa. Mogardici iese fugind.)
Stefanita (dupa ce se uita in toate partile): Vezi tu, Moghilai? Am aci lumina, si puterea, si osanda! (ii arata scrisoarea fara sa i-o dea.) Soarele lumineaza lumea pe dinafara. Acest petecel de piele e mai stralucit ca soarele... Sfredeleste lumea pe dinauntru... E destul sa-i pui fata in fata... O! ho! ho! cum s-a ingalbenit, cum se sterge, cum se stinge, ca o sinie scoasa din foc care s-ar raci... Mai vezi?...
Moghila (se freaca la ochi): Abia zaresc...
Stefanita (aiurind, isi urmareste gandul): O! aprindete, soare, si lumineaza inca p-atat, si tot pe dinafara vei lumina, si tot pe jumatate! Tu patezi cuprinsul cand reversi
razele tale! Sub slaba ta putere, tot ce este si se misca sau sta va fi puterea tarcat: intr-o parte lumina, in cealalta umbra! in lumina ta, inselaciunea, in umbra ta, adevarul! si cand nu mai esti, si lumina isi pierde aratarea, atunci lumina adevarului!... Moghila, am aci cheia cu care sa descui sipetele cele mai ascunse ale sufletului omenesc!... Am dezrobirea domnului Moldovei!... O! ho! ho!... Du-te, intarestete, vino s-asculta la usa...
Moghila: Maria-ta, dar...
Stefanita: Vrei sa stii?... Ca muierile!... s-asa de gros?... Or tocmai ca esti asa de gros... in a noua luna... Sa nu lepezi... (S-apuca de cap.) imi arde de nerabdare... Ca si cum ar fi strans intr-o potcoava... Ia!... S-aud pasi... Vin boierii... Du-te si fa! (Moghila iese prin dreapta.)
Scena V
Stefanita, Luca Arbore, Vornicul Carabat, Parcalabul Condrea, si, mai tarziu, ceilalti boieri de divan intra prin stanga. (Luca Arbore, imbracat in negru, cu fata arsa, cu capul gol si parul in oarecare neoranduiala.)
toti (plecandu-se): Sa traiti, maria-ta!
Stefanita: Da... da... Ati dormit bine?
Vornicul Carabat: Slava domnului!
Stefanita: Ce nu-ti acoperi capul, Arbore?
Arbore: Lasa, maria-ta, sa-l ude ploile, sa-l viscoleasca zapada si sa-l bata soarele cum l-a batut si Dumnezeu!
Stefanita (ironic): Faci ca taranii cand li se intampla sa... (Semnul rostogolirii.)... Dar o mie de capete taranesti nu plateste cat capul tau... O! da, da, capul tau are nevoie de adapost, caci tara are nevoie de capul tau... si eu... O! mai ales eu!... Ce-as face fara sfaturile tale?
Arbore: Cand binevoiesti a le cere, le dau si eu cum pot...
Stefanita: Cand binevoiesti a mi le da, le urmez si eu cum pot...
Arbore: Ce face Oana, maria-ta, ca n-am vazut-o de doua zile...
Stefanita: Oana?... Bine, sanatoasa... Adineaori avu vedenii... Asa ii vine de cand... (face semnul rostogolirii.)
Arbore (tresarind de durere): Ah!
Vornicul Carabat: Biata Oana, ca mult il iubea!
Stefanita (surazand): Da, era voinic si chipes om! si Oana se gandeste intruna... si noaptea se desteapta, si pipaie, si nu gaseste pe nimeni... si e numai de treizeci si patru de ani!
Arbore (mahnit): E matusa mariei-tale!
Stefanita: E femeie!
Arbore: si fata mea!
Stefanita (razand): O, Arbore, Arbore, de cand traiesti, ai uitat... De cati ani esti?
Arbore: Deh! Sa nu stric cheful mariei-tale...
Vornicul Carabat: si maria-ta sa nu rascolesti amaraciunea lui Arbore.
Postelnicul Condrea: Ca e destul de mare!
Stefanita: Ce frumos ti-ar sedea tie, Condrea, cu barba la ceafa!... Ai incercat?
Parcalabul Condrea: Nu, maria-ta...
Stefanita: Sa nu inceri... O singura data incearca omul... Sa nu incerci... (Intra prin stanga Logofatul Trotusanu, bivelLogofatul Isac, vistiernicul Ieremia, vistiernicul Sima, Paharnicul Sacueanu, Parcalabul Petrica, Parcalabul Balos, Spatarul Hrana, comisul Cateleanu si se inchina inaintea domnului.) Bine-ati venit si sa va intoarceti cu bine!... A, Petrica si Balos... Hrana, buna sabia? Ascutita?
Spatarul Hrana: Ascutita, maria-ta.
Stefanita: si dreapta, vanjoasa?... O sa am nevoie si de una, si de cealalta...
Spatarul Hrana: De s-o muia dreapta, am sa tai cu stanga... Pilda ne-a dat-o Carabat...
Stefanita (tresarind): Nici de stanga... nici de... eu nu te-am intrebat... Balos, la Novograd, s-aduna?
Parcalabul Balos: Vin carduri romascanii, parc-ar fi cocori... in zece zile sunt gata...
Stefanita: si-n Suceava vin plaiesii ca la nunta... Nu e-asa, Arbore?
Arbore: N-am stiinta... Daca a poruncit maria-ta...
Stefanita (razand): O! batranetea, Arbore... Te gandesti la al... (semnul rostogolirii) care s-a dus... Vezi, eu stiu si ce nu mi-ai spus tu... (Arbore se pleaca.) O! oricat de jos te-ai pleca cu vointa, mai jos te cobori fara vointa! (Trotusanu sopteste ceva lui Arbore la ureche.) Ce spui, carturare?
Logofatul Trotusanu: Nimic, maria-ta.
Stefanita: Nimicuri, cartile tale... Postelnicul searpe n-a venit?
Paharnicul Sacueanu: Vine-acum... il lasai cu fetiscana lui in targ...
Stefanita (printre dinti): searpele trece drumul... Hi!...
Scena VI
Cei de sus, Doamna Tana si Oana vin prin fund. (Oana e nebuna, cu parul in dezordine, si peste rochia neagra, incinsa c-un curmei de tei. Doamna se incearca s-o opreasca si nu poate. toti boierii privesc muti de durere. Arbore scoate un oftat de spaima.)
Doamna Tana: Oana, Oana, aici sunt boierii... Doamne, Doamne!
Oana: Nu, nu mai sunt boieri... O apa s-un pamant... Eu caut p-al meu si nu-l gasesc... E dragalas si micut...
Stefanita: Pe cine cauta?
Doamna Tana: Oana, vino-ndarat... Eu sunt... Doamna...
Oana (privind pe dasupra lumii): Doamna?... E nainte... indaratul meu, intuneric...
Stefanita: Sa vedem ce vrea...
Arbore (plangand): Oana, uita-te bine la mine... Eu sunt Arbore, parintele tau... Pe cine cauti?... O! Doamne, Doamne! El mort si ea nebuna!
Oana: Arbore?... N-avea barba... cu mustatile aduse... cu parul lungulet... cu ochii ca doi solzi de peste, si, cand se incrunta, fulgera cu ei... si la glasul lui auiau codrii... Da! da!...
Stefanita (facand un pas spre Oana): Ia-o, Doamna, numaidecat...
Doamna Tana: Fie-ti mila de ea, maria-ta, n-o atinge... E blanda ca un miel... I-a venit din senin adineauri pe cand vorbeam...
Stefanita (tresare): si ce vorbeatii?... Mi-ai spus ca are vedenii de cand... (Semnul rostogolirii.)
Doamna Tana (tresare): A avut... dar nu asa... N-o turburati... Se potoleste ea si pleaca... (Necontenit priveste tinta la Stefanita.)
Oana: si era drept, si bun, si poporul ii zicea cel Sfant... isi tara piciorul al drept, ba nu, p-al stang... Nimic, Mario, ce tresari?... (boierii lacrameaza. Arbore plange.)
Stefanita: Ca muierile!... Balos!
Oana: Oana, Oana, ce suflet e-n tine! E-e, e! si inca ce ostas! si ce vor doftorii, maria-ta? Vor sa te sarut, Oana!
Arbore (stergandu-se la ochi): Ce vremuri!
Vornicul Carabat: Alte vremuri!
Stefanita: Vreti sa fie tot alea?
Vornicul Carabat: Sa se intoarca, maria-ta!
Oana: ...Pe Voitis?... Iar pe Voitis...
Stefanita: Ei, ci ca sfarseste cu aiurarile tale!
Oana: De ce te superi?
Stefanita: Hi...
Oana: Supararea e de la diavolul... Ce Dumnezeu, viseaza?... A! de multe ori omul viseaza... ce cu gandul n-a gandit!... si eu sa ma intorc numai sudori si sange si sa zic: Nu mai sunt, maria-ta! Oana, Oana, ce suflet e in tine! Se vede ca tat-tau, cine-o fi fost, a fost ostas... Ei, si ce ostas! Nu, nu, nu e asa!... (Se trudeste sa-si aminteasca si, neputand, plange.)
Ai inteles, Oana? (Plange.) Da, maria-ta! (Suspina.) O! O! oh!... il vaz. A picat pe scaun... Mai bine... Na, sa dati paharul acesta Manastirii Putna... (Plange.) si s-a inchinat... O! Moldovo!
Stefanita: Bine ca s-a sfarsit!
Oana: Nu, nu s-a sfarsit... Ce sa se sfarseasca?... O, Maica a Domnului... ca lumina de la candela... Mi se ingroapa buzele in obrajii lui... si miroase a cuisoare... Adu la mama doua!... Binisor, sa nu cazi!... E tatal tau, mama, nu te speria...
Stefanita: De cine mai vorbeste?
Doamna Tana: De maria-ta... cand erai mic...
Oana: O! gropitele de la destele lui!... ssta-l pandeste... asta-l ocheste... asta-l nimereste... asta-l gateste... O! catelu... Ni, catel!... Oh! cu buclele lui aurii, cu ochii ca doua afine, cu buzele ca rasura, sta-n prag ca un sfant in cercevea... (Stefanita face o miscare de nerabdare.) Nu va stric jucariile, nu-mi turburati visele...
Logofatul Trotusanu: Ea vede ce i se pare, si noua ni se pare ce vedem...
Oana: Nu-mi rapiti mangaierea... Ce lumini s-aduca el Sfatului vostru?... tara e mare si el e mic!
Stefanita: E domn!
Oana: si s-a facut mare... si l-a ingropat...
Stefanita: Asa crezi tu?
Oana: O! l-a inghitit intunericul...
Stefanita: Nu, s-a tras la intuneric, ca sa vaza mai bine...
Oana: Ah! Tu dormi, Oana, si Catalin plange!
Stefanita: Luati-o d-aici! Oana: Viforul care a inceput va rasturna mandria Moldovei!...
Stefanita (din ce in ce mai tare): Luati-o d-aici!
Oana: Omul e mai rau ca fiara... (Stefanita tresare.) Scroafa-si mananca purceii, copilul parintii...
Stefanita: Luati-o d-aici, va zic!
Doamna Tana: Aide, Oana, sa-ti arat lumina de la candela... (Oana se duce dupa Doamna. Plecand, isi intoarce capul si priveste spaimantata pe Stefanita.)
Oana: O! ca un ucigas!
Stefanita (turburat): Sa incepem!
Scena VII
Stefanita, Luca Arbore, Logofatul Trotusanu, Vornicul Carabat, biv-vel-Logofatul Isac, Paharnicul Sacueanu, vistiernicul Ieremia, vistiernicul Sima, Parcalabul Petrica, Parcalabul Balos, Parcalabul Condrea, Spatarul Hrana, comisul Cateleanu. (Stefanita sta catva pe scaunul cel mai nalt.)
Arbore: O singura treaba asteapta intarirea mariei-tale...
Stefanita: Ba doua...
Arbore: ... aceea pe care a hotarat-o Divanul, invoiala cu Polonia...
Stefanita: Voi, dar nu eu! Tu, dar nu eu! Sigismund, dar nu eu!
Parcalabul Petrica: Eu, Balos, si Hrana n-am fost aicea...
Arbore (cu smerenie, catre domn): Cand ati zis: faceti ce vreti, boieri...
Stefanita (se ridica-n picioare): Dar nu ce vreau!
Arbore (linistit): ...potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire intre noi si maria-ta.
Stefanita: Unde e scris asta?
Arbore: Nicaieri si pretutindeni. Mintea tuturor e mai cuprinzatoare ca a fiecaruia in parte. Ce se urmeaza dupe obiceiul pamantului n-are nevoie de scris. Nu e asa, boieri?
toti: Asa e!
Stefanita: Eh, mai degraba...
Arbore: Eu am putine zile de trait...
Stefanita (printre dinti): Putine!
Arbore: ...s-as vrea sa inchiz ochii, mahnit eu, dar nu mahnita tara... invoiala de negot cu Polonia ajungand la sfarsit, ne-am folosit de aceasta...
Stefanita: V-ati, nu m-am!
Arbore: ...si-am trimes pe Luca carje, cu invoirea tuturor... Nu e asa, boieri?
toti (afara de Petrica, Balos si Hrana): Asa e!
Stefanita: Cu a voastra, nu cu a mea!
Arbore: ...ca sa vorbeasca marelui Divan al Poloniei si lui Sigismund si sa intareasca iarasi vechile legaturi, pe temeiul pe care il cunosti maria-ta. Sigismund a primit si-a trimes imputernicit pe preasfintia-sa episcopul de la Camenita, Laurentius Miedzileski, ca sa ia iscaliturile marieitale si ale Divanului...
Stefanita (face cativa pasi repede): Pe cine?
Arbore: Pe episcopul de la Camenita...
Stefanita: Ha! si unde e episcopul?
Arbore: La mine.
Stefanita (din ce in ce mai aprins): Cand a sosit?
Arbore: Ieri pe-nserate.
Stefanita: si unde-a mas?
Arbore: La mine.
Stefanita (razand nervos): O! ho! Moghila! Moghila! (Moghila intra prin dreapta.) Avem mosafiri, Moghila! Trimete la Luca Arbore, sa pofteasca pe episcopul de Camenita, Laurentius Miedzileski, la castel... si vezi, primeste-l bine... E imputernicitul puternicului crai al Poloniei, al lui Sigismund iaghelonul, p-a carui fata vitreaga i-am cerut-o eu in casatorie, si cel mai iubit prieten al lor a ramas cu buza umflata, cantand la luna cotoiul fara nadejde si ciacara nepasatoare... (Mirare intre boieri.)... Ei?... si de ce n-a tras la castel? (Moghila iese.)
Arbore (linistit): Era plin de praf, obosit de drum si e vechi cunoscut al meu.
Stefanita (ca prin vis): O! ho! Moghila, nu uita ca e un vechi prieten al lui Arbore!... (Apoi tare.) si l-ai scuturat bine?
Arbore: Scuturat?
Stefanita (razand): De tot ce-avea... As fi vrut sa ma fi strecurat dupa usa si sa fi vazut de i-ai scuturat mai mult buzunarele ca vestmintele... (boierii se uita mitrati unii la altii.)
Arbore: Eu?
Stefanita: Da, eu?... si l-ai sarutat?
Arbore (mirat): Mana, maria-ta...
Stefanita (razand nervos): Am zis eu altceva?... si de cand il cunosti?
Arbore (linistit): La batalia de la Cosmin l-am scapat de furia alor nostri... Era un smerit calugar...
Stefanita: A! ti-e dator viata!
Arbore (iutindu-se putin): si de ce aceasta amaruntita cercetare?
Stefanita: A! ti se pare o cercetare?... (Se repede la Arbore.) si de ce-ai rosit?... Ai ceva de-ascuns?
Arbore: Eu?
Stefanita: Ba, eu!
Arbore: Ce ciudat e rasul la om! Mai pot eu sa mai raz? si cu toate acestea, am ras!
Stefanita: Ha! ha! sa radem, Arbore!... Ha!... Ha!... Cunosti scrisul asta, Trotusene?... (ii intinde scrisoarea.) Da, uita-te bine...
Logofatul Trotusanu (tresarind si privind spre Arbore): N-as sti sa spui...
Stefanita: N-ai sti?... O! Uitati-va la el, ca nu stie... (boierii, uimiti, se silesc sa priceapa.) Dar tu, Carabat?... Uitate bine, bine...
Vornicul Carabat (tresarind): De... si-ar aduce cu al meu...
Stefanita: Cam prost scris... Cine-a scris nu e om de condei... Arbore... tu... ce zici?
Arbore (linistit): Da... Seamana... De mine e scris.
Stefanita: Uita-te bine!
Arbore (linistit): M-am uitat... E de mine... si ce-am scris in aceasta carte?
Stefanita: stii leseste?
Arbore: De mic copil am invatat.
Stefanita: Citeste sus!
Arbore (cu aceeasi nepasare, dupa ce sopteste, incet, sa nu s-auza, cateva cuvinte lesesti): Eu, portarul Sucevei si hatmanul Moldovei, cu inchinaciune viu la picioarele lui... (Se schimba la fata si se opreste.)
Stefanita (izbucnind): Citeste!
Arbore (muind glasul): ...lui Petru-voievod, feciorul lui stefan cel Mare... (Ridicand glasul.) ...E scrisul meu si n-am scris-o eu! (boierii, incremeniti, privesc in pamant.)
Stefanita (rade si se stramba): A! ha! ha!... Veti vedea de ce da indarat portarul Sucevei!... A! ha!... Ast-noapte doua ceasuri dupa miezul noptii caru al mare mai avea trei sulite pana sa apuie un om calare, c-o bunda lunga, iesi repede din Suceava, tiind drumul Sniatinului. Cativa aprozi se-ntorceau, din intamplare, in cetate. Se incruciseaza cu el. Cine e? Nu raspunde si pune pinteni calului. Aprozii trag cateva sageti. Calul cade. Cade si calaretul. Se incinge o lupta. Omul e lungit si-si da sufletul. il scotocesc si gasesc cartea aceasta!... A! ha!... Iaca cuprinsul ei: Eu, portarul Sucevei si hatmanul Moldovei, cu inchinaciune viu la picioarele lui Petru-voievod, feciorul lui stefan cel Mare, si sa stii ca mi-a adus stiri episcopul de pregatirile tale, si tare m-am bucurat ca tara e scarbita de Stefanita, si ars asteapta navalirea mariei-tale, si cu credinta nestramutata ramai de veci plecat rob, Luca Arbore. A! ha! Ati inteles?... Iaca de ce Arbore a tinut sa slujeasca lui Sigismund si sa ma umileasca pe mine... Eu sunt Stefanita, si voievod? Petru!... Judecati!
Biv-vel-Logofatul Isac (cu glasul tremurand): Batran la batran... Jura, Arbore, cum e adevarul! (Arbore sta linistit.)
Visternicul Sima: Scoate-ne din indoiala... Jura! (Arbore sta linistit.)
Parcalabul Condrea: Pe Evanghelie, in fata Maichii Domnului, jura ca nu e adevarat! (Arbore sta linistit.)
Logofatul Trotusanu: saptezeci de ani cu credinta... Pui mana in foc...
Stefanita (aprins): Ca Arbore e vinovat!
Paharnicul Sacueanu: Pui capul...
Stefanita: Ca Arbore e dovedit!... Moghila! Moghila intra repede.) Doar n-ai radacini ca vrejul!... Popa ala e aici?
Moghila: Episcopul?
Stefanita: Popa!
Moghila: Aci, maria-ta.
Stefanita: in catuse si-n temnita! (Moghila iese repede. Miscare intre boieri.) Vorbeste, Arbore!... De ce taci?
Arbore: Astept sa va linistiti.
Stefanita: Cine? Eu?
Arbore: Domnul si Divanul!
Stefanita: Astepti sa... (Se ineaca.)
Arbore: Cand se napustesc vanturile, nu s-aude om pe om... si mania n-are urechi... Uitati-va la mine. Parul mi-a albit de mult si mi-a ramas cateva vitioane, ochii m-au lasat, mainile imi tremura si glasul s-a uscat... O casa parasita in care nu se mai aud cantece de bucurie, ci, din vreme-n vreme, se lasa cate-o pasare ostenita, isi spune jalea si dorul, si se duce, lasand in urma ei zidurile ruinate si ierburile crescute pe ziduri... Asa am ajuns... C-am slujit sub trei domni, si sufletul meu n-a fost deschis lacomiei... Sima si Ieremia stiu ca mi-a fost pe mana vistieria, si am ramas cu ce-am avut anainte d-a fi hatman si portar al Sucevei... si sufletul meu n-a fost deschis zadarniciilor... Marturisiti voi, cu care in razboaie am impartit ranile si in pace grijile tarii, daca am trecut inaintea cuiva...
toti (miscati): Asa e!
Stefanita: inaintea domnului!
Arbore (cu tarie): Totdeauna... cand a fost in primejdie!... (Scade glasul.) Uitati-va la mine... stefan, fala neamului, mort! Bogdan, inainte de vreme, mort! Nevasta, moarta! Fratii, morti! Nor-mea, nebuna! Catalin, mort! Ceam ajuns? Umbra racoritoare printre crucile unei manastiri, cand la capul uneia, cand la capul alteia... Izvor de lacrimi, care va seca in curand! (Din ce in ce mai vioi.) Mi-ar mai arde mie de uneltiri si de rasturnari? si pe cine sa rastorn? Pe Stefanita ma iarta, maria-ta pe care l-am crescut de mic copil, pe care-l incalzeam la sanul meu batran de cate ori ii era frig, pe care-l luam pe seaua calului si adormea in bratele mele cand ne apuca noaptea la drum in fruntea ostasilor tarii, caruia ii povesteam bataliile bunicului si, cand facea ochii speriosi, ii ziceam: Ca el sa ajungi, dragul mosului! si cu cine as sta eu la imparechere? Cu Petru pribeagul?... D-ar fi asa, ce usor mi-ar fi fost sa-ti sucesc gatul ma iarta, maria-ta cand Bogdan murise si ramasesi singur plapand sub paza si apararea mea!... (boierii fac semne de aprobare.)
Stefanita (furios): Ai vrut sa domnesti!
Arbore: As fi putut si n-am vrut! Te-am uns domn si ai fost domn, dovada ca nu implinisesi unsprezece ani si-ai intarit dania pe care Cosma searpe o facuse Manastirii Neamtului... Nu-i asa, boieri?
toti: Da! da!
Stefanita: Cum e, Hrana? Cum e, Balos? Cum e, Petrica? Spuneti voi!
Parcalabul Balos: De, maria-ta, cum sa fie? Ai fost fara sa fii, dar nici Arbore n-a fost...
Stefanita (ii da cu tifla): Na! Na!
Arbore: Nu-mi apar batranetea si zilele amarate, ci obrazul si cinstea!... Scrisul din carte seamana cu scrisul meu, dar nu cu sufletul meu! Dusmani s-au adunat multi, c-am fost drept si neinduplecat...
Stefanita: si ce vrei sa zici?
Arbore: Ca maria-ta, fara sa stii, ai cazut in cursa ce mi s-a intins mie, si-o iei de buna...
Stefanita: Aseara pica episcopul, ast-noapte se prinse cartea... Cum s-o plasmuiasca cineva asa de repede?
Arbore: De doua saptamani se stia de sosirea episcopului...
Stefanita (furia-i creste): Dar a fost moarte de om...
Arbore: Sa-l vedem...
Stefanita: L-am vazut eu!
Arbore: Cine e? Sa-l vedem, si eu, si boierii...
Stefanita: Nu trebuie!
(Murmure intre boieri. Se trag la o parte Petrica, Balos si Hrana.)
Arbore: Zici ca omul a fost ucis de... aprozi...
Stefanita: Zic!
Arbore: Sa-i vedem, cine sunt?...
Stefanita: si de te-ai uita la ei, i-ai schimba din aprozi in hatmani? (boierii incep sa protesteze.)
Paharnicul Sacueanu: si de ce sa nu-i vedem, maria-ta?
Visternicul Ieremia: Atunci, cum sa cercetam para ce i s-aduce?
Stefanita: Am cercetat-o eu!
Visternicul Sima: Cum sa-l judecam?
Stefanita: L-am judecat eu!
Vornicul Carabat: si dupa care lege?
Stefanita (izbucnind de manie): Legea sunt eu!
Arbore (tresare): A! Ura n-are lege!... Oh!... Ura!... (Se uita cumplit la Stefanita.) Ura, pe care am crescut-o, am ocrotit-o, am gatit-o, am tinut-o de mana...
Biv-vel-Logofatul Isac: Arbore!
Arbore: ...am scaldat-o, am sters-o, am culcat-o, am mangaiat-o...
Logofatul Trotusanu: Arbore! Arbore!
Arbore: ...am pus-o pe tron, am povatuit-o, i-am aratat calea binelui... ura, care s-a tacut puternica... ura, care-mi pandeste din senin amaratele mele zile... ura, aceasta... (il ineaca plansul.)
Logofatul Carabat (miscat): Tu plangi, Arbore?
Arbore: ...ura aceasta fara pareche a rapus si pe Catalin!... Acum le vad... N-am vreme sa va spui!... Cine pandeste a mai pandit! (boierii raman incremeniti.)
Stefanita: Pe Catalin? (Fara sa vrea, face semnul rostogolirii.)
Arbore: O! da! da! pe Catalin!... (ii repeta miscarea. Dupa o pauza si cu bunatatea trista a unui batran care se duce.) Na, Trotusene, inelul pe care-l tin de la sefan cel Sfant... Na, Isac, cruciulita pe care-am purtat-o de cand eram mic... Na, Catalene, cartea aceasta de rugaciuni... Na, Ieremia, iconita...
Sinie — tabla de copt. Na, Sima, mataniile... Na, Condrea, cutitul... Na, Sacuene, punga aceasta... Na, Carabat... (Se cauta si nu mai gaseste nimic.) si pentru tine nu mi-a mai ramas nimic... nimic... decat un sarutat!... O! nu ma plang pe mine, care ma duc, ci pe Catalin, care s-a dus, si pe voi, care ramaneti!... Fiara a dat de sange! (boierii plang.)
Stefanita (cu ura): U! (Se stramba.) Moghila! (Moghila intra.) Ia-i sabia! (Moghila vine repede spre Arbore.)
Arbore (cu mandrie): Tu?... Nicicand n-a cazut din mana mea! (Trage sabia. Stefanita face doi pasi inapoi. Balos, Petrica si Hrana se pun in dreptul lui.) M-as omori...
Stefanita (alb de manie): Omoara-te!
Arbore (aruncand sabia jos): A, nu! Vreau sa fii ucigasul batranului care te-a crescut!...
Stefanita: Esti osandit...
toti boierii: Ce faci, maria-ta?
Stefanita: ...Ia moarte!
Vornicul Carabat: Fara judecata?
Stefanita: Cine a zis?
Vornicul Carabat: Eu!
Stefanita: Tu?
Vornicul Carabat: si fara vina?
Stefanita: Cine-a zis?
Vornicul Carabat: Eu!
Stefanita: Eh!... Haide! (Face semn sa plece Arbore.)
Arbore: S-aveti grija de copiii mei...
Stefanita (salbatic si fioros): A! copiii? Le port eu de grija!
Arbore: Oh! (Iese plangand.) (toti boierii scot un oftat adanc.)
Viforul - actul 1
Viforul - actul 2
Viforul - actul 3
Viforul - actul 4
Aceasta pagina a fost accesata de 2428 ori.
