Viforul - actul 1
de Barbu Stefanescu Delavrancea
Stefanita-Voda
Luca Arbore
Logofatul Trotusanu
Vornicul Carabat
Paharnicul Sacueanu
Postelnicul Cosma Searpe
Vistiernicul Ieremia
Parcalabul Petrica
Parcalabul Condrea
Parcalabul Balos
Spatarul Hrana
Comisul Toma Cateleanu
Bivel-Logofatul Isac
Bivel-Postelnicul Luca Carje
Bivel-Vistiernicul Sima
Catalin
Toader
Nichita
Copiii lui Arbore
Mogardici
Tugulea Moghila
Doamna Tana
Oana
Contele Irmsky
Niculina
un copil de casa
un ungur
un vanator
un armas
Copii de casa, aprozi, vanatori, bataiasi
Castelul din Suceava. un pridvor. O scara se coboara de la pridvor in ograda. Copaci crescuti in salbaticie. Castelul are infatisare de parasit si ograda de paraginita. Cateva laite de piatra acoperite cu muschi si cu iedera. Supt pridvor, un garlici.
Scena I
Doamna Tana, Oana si Niculina, in balcon.
Niculina: ...Fetele, domnita? Stau, cum au apucat. Triste ca noaptea in iatacul lor. tin pe Sfanta Vineri de azi, c-ar fi rau...
Doamna Tana: C-ar fi fau?...
Niculina: Evdochita a lui Secueanu a lucrat in ziua de Sfanta Vineri, si i s-a stropit fata cu pestrui galbene; iar Salca, a lui Isac, bogata si frumoasa, n-a tinut credintele stravechi si-a ramas nemaritata...
Doamna Tana: si-a ramas nemaritata... O fi rau?...
Niculina: de, maria-ta...
Doamna Tana: O fi bine?...
Niculina: stiu eu?...
Doamna Tana: si-a ramas nemaritata... Bine ar fi fost sa fi lucrat si eu la sarbatorile legate... Pestrui am...
Niculina: A!
Oana: Ca partea de la soare a unei caise, asa sunt obrajii tai si tot asa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum cand veni Stefanita, prafuit si cu vestmintele rupte, la castelul din Harlau. Date cu ochii de mine si-mi zise: Oana, tu te inchini la soare? La sfantul soare? Ei, da, la sfantul soare. Dar nu la soarele de iarna, care pare ca un taler spalacit, ci la soarele de cuptor, care coace fanetile, si graul, si roadele... Cum sa nu, maria-ta! Iaca, ti l-am adus, parjolind tara Munteniei. si rasarisi in prag ca o minune. Erai cum esti: nalta, subtire si cu cositele ca flacara focului. si tineai ochii-n jos. si-o lumina tremura in jurul capului. si de un an de zile esti soarele meu al cald si al bun.
Doamna Tana: si-a ramas nemaritata...
Oana: La ce te gandesti, maria-ta?
Doamna Tana: Iar, maria-ta?... Niculina, du-te si spune fetelor sa lucreze cine o vrea in ziua de Sfanta Vineri... (Niculina se inchina si iese.)
Scena II
Doamna Tana si Oana se coboara jos.
Doamna Tana: in acest castel invechit toate mi se par noi. Salciile-l plang si ulmii batrani il canta. Povesteste-mi, Oana, de sfantul, ca tare mi-e dor de el...
Oana: Da, cuibul vulturului, in parasire... Cativa ostasi, in metereze... Bine ca mai poposi Stefanita si p-aici...
Doamna Tana: Cum era la trup?
Oana: Micsor, dar trezea codrii cu chiotul lui... Cand pasea se cutremurau otelele pe el... Parca-l vaz... il am in ochi, in inima, in suflet... il simt in maini... Asa scutura pletele albe... Asa rasucea mustata... Asa aducea paharul la gura...
Doamna Tana: Dupa biruinti...
Oana: Da, si toata viata, caci toata si pe toti a biruit...
Doamna Tana: Cum avea ochii?
Oana: Ochii?... Ca solzul de peste... si de se mania, i s-aprindeau ca para... si fulgera cu privirile...
Doamna Tana: Pe tine te-a iubit, Oana...
Oana: Da, da, Dumnezeu sa-l odihneasca in sanul lui Abraam!... de ma gandesc, simt ca doi carbuni in amandoi obrajii... si i-aud sarutatul lui...
Doamna Tana: Te mangaia?
Oana: O, ma alinta... si umbla binisor-binisor cu mine, cu mainile lui inasprite de manerul palosului si de fraiele lui Voitis. Odata veni, numa-n zale, si dupa zale picura sange, ne cuprinse pe Doamna Maria si pe mine si ne ridica in sus si zise: Mario, asa batran cum sunt, am invins, avand d-a dreapta pe arhanghelul Mihail si din fata pe Domnul nostru Isus Christos... si castelul a sunat de vorbele lui... Era dupa Cosmin...
Doamna Tana: Dupa Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice de cei care le-au apucat!... si mai ferice de tine ca...
Oana: inainte sa-si dea duhul mi-a marturisit ca si cum ar fi fost visat...
Doamna Tana: si tu ce-ai facut?
Oana: Am plans... am plans...
Doamna Tana: de ce?
Oana: As fi vrut sa nu mai fiu decat sa-l pierz!
Doamna Tana: Sa fie pierdut, voua si Moldovei?
Oana: Ce e bun de la el e, si-a stat si supt fratele meu Bogdan, si sta si supt nepotul meu...
Doamna Tana: Da, sta inca...
Oana: Plaiesii il asteapta sa vie iarasi... O veni, n-o veni... Cine stie?
Doamna Tana: Cu cine semana?
Oana: Cu mine, bietul tata, bunul tata, sfantul tata! Dar aducea si cu Stefanita... Rotunjor in obraji, balai, cu nasu-n sus...
Doamna Tana: La chip...
Oana: Statu potrivit... lat in spete...
Doamna Tana: La trup...
Oana: Iute la manie...
Doamna Tana: La porniri!
Oana: Chibzuit, mester si napraznic la razboiae...
Doamna Tana: A, nu, nu la suflet, Oana!
Oana: E Tanar...
Doamna Tana: Eu nu sunt Tanara?
Oana (sarutand pe Doamna Tana): O! da! da! Tanara si frumoasa!
Doamna Tana: de un an m-a luat si de sease luni patul meu nu mai e al nostru...
Oana: A, Tana, grijile tarii...
Doamna Tana: Noptile albe!... in castelul de la Iasi, l-am vazut pe dupa gat cu Vochita a Comisului Staur. Mi-a trebuit sa-l infrunt pana s-o izgonesc din casa domneasca...
Oana: Cu vremea se cuminteste, Doamna.
Doamna Tana: Vremea poate orice, dar nu poate schimba o pisica intr-un caine credincios... Ca de cand veni Contele Irmsky, mai foc...
Oana: Contele Irmsky?... Hi...
Doamna Tana: Ia-i sabia si pune-i fuste... sa juri ca e femeie...
Oana: Subtire in talie, sa-l frangi, si gros in solduri...
Doamna Tana: in solduri?... un spion platit si de Sigismund si de Stefanita... Eh!... Dar tu, Oana, cum o duci cu Catalin?
Oana: Slava domnului!
Doamna Tana: Bine?
Oana: Viteaz in razboaie si bland la casa... Paisprezece ani, ca ziua de ieri...
Doamna Tana: O! Stefanita! vartej fara inteles!... Te-i fi coborand tu din sfantul voievod?... Maica a Domnului, iarta-ma!... (S-aude Stefanita tipand s-un glas potolit intrerupand cand si cand.) Auzi? scolarul si dascalul, copilul si parintele, furia si intelepciunea... Cine va birui?... A! si cum striga!... La scocul morilor vuietul apelor n-ar napadi mai vijelios... si moara nu se bizuie pe zgomot, ci pe miscarea oranduita a bucatilor ei, si macina... lui ia-i urletul si nu-i mai ramane nimic...
Oana: A, nu fi nedreapta... Stefanita vorbeste frumos.
Doamna Tana: Ce usor e sa pai cand esti stapan!... de se incurca, toti zic: N-a vrut sa spuie... Ce bine se stapaneste! de bate campii, toti zic: Ce sus s-a ridicat! de se manie, ca fiara salbatica, toti zic: E ca un rau pravalit din munte! Eu avui norocul sa fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum insiri margaritarele pe un fir alb de matase, asa curgeau vorbele lui: vorba si invatatura... si acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, cand zice cea in loc de hais si hais in loc de cea. Boii trag zapacit, si carul mai mult merge prin sant ca pe apa drumului... Vezi, Oana, cum se-ntuneca? Maine va fi iar lumina... Doar negura deasa de pe mintile lui Stefanita nu se ridica niciodata!
Oana: Tana!
Doamna Tana: Nedreptatea sa mi-o bati in frunte!
Oana: Doamna!
Doamna Tana: si nu-l descos... Ei, d-as sta eu...
Oana: L-am crescut in brate, Doamna... Oh! si ce dragut era!... Parul ii curgea inele aurii... gura ca o rasura... ochii ca doua afine... si manutele lui, albe si grase, cu gropite, la fitece dest, se desfaceau ca doua aripe...
Doamna Tana: A fost...
Oana: E lujer din vrejul cel sfant! Mi-e nepot si mi-e drag!
Doamna Tana: ti-e drag si ti-e nepot... O fi stiind el de matusa-sa?
Oana: E stapanul meu si ce vrea va fi!
Doamna Tana: Da?
Oana: Da!
Doamna Tana: Oana!... Mi-e drag, Oana... Mi-e drag inca!... Dar sa nu dea Dumnezeu sa piara si aceasta picatura de iubire care mi-a mai ramas... (S-aude Stefanita facand zgomot.) Ia! vine!
Scena III
Doamna Tana, Oana, Stefanita si Arbore. (Stefanita vine repede in balcon si coboara scara; dupa el, Arbore.)
Stefanita: A! nu! a! nu! nu se poate! Nu vreau sa stiu de Polonia si de Sigismund! Mai mult pretuieste o... s-un talhar!... A! Doamna!... Nu e asa, Doamna?
Doamna Tana: N-am auzit ce-am auzit...
Stefanita: Sa mai spui o data? Doresti ca Polonia sa fie de doua ori si Sigismund inca o data?
Doamna Tana: Polonia este destul de mare asa cum este si Sigismund destul de puternic atat cat este. (Arbore se pleaca si aproba.)
Stefanita: Ce te pleci, Arbore? Arborii se pleaca numai de vijelie... Doamna... (ii intinde mana. Tana da sa i-o sarute. Stefanita o retrage.)
Doamna Tana: Voiam sa fac ce se cuvine...
Stefanita: destul c-ai voit...
Doamna Tana: M-am deprins de la parinti sa fac ceea ce voiesc, daca ceea ce voiesc se cade sa voiesc. (Arbore se pleaca.)
Stefanita: Ce te pleci, Arbore?... Sa nu ramai ca salcia, cu pletele in jos... Oana... (ii intinde mana. Oana o saruta.)
Oana (incet): Neamul Musatinilor a fost bun... de ce suparasi pe Doamna?
Stefanita: Eh!
un copil de casa: Doamna, la masa.
Doamna Tana (lui Stefanita): Vii?
Stefanita: Omul nu traieste numai cu mancarea...
Doamna Tana: Dupa masa, vii?
Stefanita: Maine plec la vanatoare...
Doamna Tana: Iar singura?
Stefanita (printre dinti): Zi unui copil de casa sa-ti tie de urat...
Doamna Tana: Doamne!
Stefanita: Ce? (Doamna Tana si Oana pleaca. Doamna Tana, cand ajunge in pridvor, se uita lung inapoi. Stefanita o priveste cu bratele incrucisate.)
Stefanita: Era sa fie calugarita... Miroase a tamaie... (Bate-n palme. un copil de casa.) Sa vie si ceilalti boieri.
Scena IV
Stefanita, Luca Arbore,Logofatul Trotusanu, Vornicul Petre Carabat, Paharnicul Sacueanu, Vistiernicul Ieremia, Vistiernicul Sima, Parcalabul Condrea, Postelnicul Cosma Searpe, Bivel-Logofatul Isac, Bivel-Postelnicul Luca Carje, Comisul Cateleanu si Catalin.
Stefanita: Boieri, Arbore vrea sa innoim prietenia cu Sigismund tocmai cand ma pregateam sa intru in Podolia si Pocutia, sa parjolesc pe una si sa pastrez pe cealalta... Ce ziceti?... de ce taceti?... Spuneti o vorba!.. Voi sunteti Sfatul?... Pe voi se razima tara si domnul?...
Logofatul Trotusanu: Da, maria-ta!
Stefanita: Pe niste muti?
Vornicul Carabat: La cate sfaturi am luat si eu parte, domnul isi spunea parerea la urma. Parerea lui fiind hotaratoare, daca si-o spune, de ce-am mai vorbi?
Stefanita: Vornice, nu ridica capul in sus!
Vornicul Carabat: Am invatat de la stefan cel Mare si de la viteazul Bogdan, bunicul si parintele mariii-tale.
Stefanita: Caci nu pustii Moldova tatarii de Perecop decat sa-i fi batut tu!... Te-a slujit norocul si de-atunci ajunsesi o nenorocire!
Vornicul Carabat: Apoi m-oi trage de la sfat, maria-ta...
Stefanita: Ba nu, sa ramai!... inchipuiti-va ca Sigismund mi-ar fi drag ca sarea-n ochi si Polonia ca jeraticul pe pielea goala... Ca eu n-as fi Stefanita-Voda, ca as fi nedrept, zadarnic, netrebnic si nebun... ca n-as pricepe folosul obstesc... ca tara ar fi in primejdie... ca eu as fi murit si as sta intins po nasalie si la capul meu ati sfatui ce e de facut... Ei, ce-ati planui?... Cu cine?... Cu turcii or cu lesii?... incepeti, si aduceti-va aminte ca pe unde iese vorba iese si sufletul! (Boierii se uita unii la altii. Arbore face semn sa inceapa Comisul Cataleanu.)
Comisul Cataleanu: de, maria-ta, eu sa zic cum zice hatmanul Arbore, c-a vazut multe, a patit multe si-a invatat si mai multe.
Stefanita: Hi! Hi! Da!
Postelnicul Searpe: stefan cel Mare batu pe lesi in codrii Comisului, prada Polonia, si iar cu Polonia incheie pace... Stefanita: si ce-a zis bunicul meu inainte d-a muri?
Postelnicul Searpe: Pace cu turcii, dar nu razboi cu Polonia.
Stefanita: Dar turcii vor sa izbeasca Polonia... Cu cine?...
Vistiernicul Sima: Cu nimeni la inceput, cu cel mai tare la urma.
Stefanita: Hi! Hi! Da!
Parcalabul Condrea: Sa gramadim ostile sub poalele codrilor de la miazanoapte. Turcii sa creaza ca cotropim Polonia, lesii c-am veni in ajutorul lor.
Stefanita: Ca o fata mare intre doi voinici... Oricare va birui...
Vistiernicul Ieremia: Ba ca un voinic intre doua muieri incaierate...
Stefanita: Saracan de mine! Iaca sfatul unui batran!
Bivel-Logofatul Isac: Maria-ta, Ieremia e ca o cobza: cum canti, asa tine-bazul.
Stefanita: Hi! Hi! Da!
Paharnicul Sacueanu: Arbore incheie pacea d-acum sapte ani... si pe maria-ta lesii te numeau maretul lor prieten si cel mai de credinta...
Stefanita: Da, da, cand adormeam la masa, cand nu simteam ca Oana ma punea in pat... Atunci eram stralucitul lor prieten... Ce fatarnicie!... si tu, Trotusene?
Logofatul TROTUsEANU: si eu, maria-ta!
Stefanita: A! si tu?
Logofatul TROTUsEANU: si eu, pentru marirea stapanului meu si invoiala cu Polonia. Daca maria-ta voieste altfel... e slobod sa faca ce vrea ca in casa lui... dar nu cu noi... cheme alti boieri! (Da sa puie la picioarele lui Stefanita vergeaua aurita. Stefanita il opreste.)
Stefanita: Asta e puterea unui Musatin, stapanitor a toate? Certat de toti? (Rade nervos.) Nu-mi mai ramane decat sa impart manastirilor, ca la treisprezece ani, nebedernice, feloane, epitrahile si sa le fac danii de prIsaci, de ocine si sate, ca sa se roage egumenii, arhimandritii si episcopii pentru odihna sufletului meu fiind inca in viata si pribegind, ca intr-un pustiu, pe tronul Moldovei!... Hursinica asta de catifea s-a aprins si arde pe mine!... Or nu mai sunt boieri, or nu mai e domn!... (Stefanita se plimba furios. Din vreme in vreme se opreste s-asculta pe Luca Arbore.)
Arbore: Asculta-ma, maria-ta, si iarta-ma, ca sunt batran, si nu stiu a vorbire. Eu am imbatranit portar al Sucevei supt patru domni: supt stefan cel Sfant, supt Bogdan, supt maria-ta, cand erai copil, si supt maria-ta, de cand luasi toate pe mana, ca de doua ori te-a uns mitropolitul Teoctist cu sfantul mir domnesc, cand urmasi in scaun viteazului Bogdan si cand implinisi paisprezece ani. si Bogdan, si mariata vruserati sa ma faceti logofat al Moldovei. D-apoi eu, stiind ce nu stiu si cate nu stiu, am zis, si lui Bogdan, si marieitale: Asta nu se poate si nu se cade, asta se cuvine lui Trotusanu, ca eu sunt un brat s-o sabie la porunca mariilorvoastre. s-am ramas parcalab si portar al Sucevei, si, fiindca ati binevoit, hatman dupa cum am fost. Ce-ar mai dori sufletul meu? Ca dupa cum sunt, am fost si sunt prea mult... si nu sunt decat o dreapta tarana, si mai sunt in Petrecanie printre oameni catava vreme, poate cateva luni, si cine stie! cateva zile... D-apoi cum sa zici, maria-ta, ca: au nu mai sunt boieri, au nu mai e domn?...
Stefanita: Da! da!
Arbore: Apoi eu stiu una: ca numai boului i-e dat sa traga cu capul in jos si sa rabde ale omului, fara sa-si spuie pasul, pana o cadea s-o plesni, iara omul sa-ndure greul cu capul in sus, si sa se plece domnului dupa ce-si va spune pasul. de, maria-ta, eu nu tiu la foloasele lesilor s-a craiului lor, ci la folosul tarii si a domnului meu... Ca d-am avea peste noi pe nebiruitul stefan...
Stefanita: V-ati supune, ca de unde nu...
Arbore: Ei, ca d-asta nu ne dam indarat nici fata de maria-ta... ne plecam si iaca... (isi pleaca capul.) si n-avem pe batranul stefan, ci pe Tanarul Stefanita, iscusit, indraznet, viteaz, dar nu i-a sosit ceasul sa fie ce-a fost al mare... Cand n-om mai fi noi, vor asculta Copiii nostri, cum ascultam si noi de Sabia lui Christos... si sa dea Maica Precista asa sa fie! (Se inchina.)
Stefanita: Hi! Hi!
Arbore: Cand isi dete duhul milostivul, era mare vrajba in crestinatate, si-a putut sa graiasca, scarbit de cate patimise, ceea(ce) stim cu totii. Acum s-au mai schimbat vremurile. Sigismund sta asa (incarliga destele aratatoare de la amandoua mainile) cu nepotul sau Ludovic al ungariei; si nici dihonia de altadata nu mai e intre litvani si lesi. Cu ungurii stam bine de cand stefan ii pali la Baia; cu turcii, un dar, un pesches de 2.000 de galbeni pe an, si ne lasa-n pace. de ce sa nu intarim legaturile stravechi cu Polonia? Pana t-ei incaputa iar 60.000 de ostasi, s-ei infiripa Moldova asa cum fusese odinioara, sa fim bine si cu unii, si cu altii... Sa ne strecuram pana-i ajunge hotarator unde ti-ei pune sabia in cumpana...
Stefanita: Sigismund insela pe tata-meu cu sora-sa si pe mine cu fie-sa... de cati ani esti?
Arbore (mirat): Fara unu saptezeci...
Stefanita: Nu m-ai intelege cand ti-as spune ca Sigismund m-a ranit...
Arbore: in locul unei ciacare fete de crai, ai o frumusete de Doamna din Basarabii descalecatori ai Munteniei si din cea mai veche spita de despoti ai Serbiei...
Stefanita: Ai implinit saptezeci!
Arbore (cam suparat): s-apoi de, esti domn... Grijile neamului mai intai si pe urma micile zadarnicii...
Stefanita: Ai trecut de saptezeci de ani!
Arbore (emotionat): Erai copil cand te luai in brate si te ridicai d-asupra capului si privisi macelul dintre moldoveni care s-aparau tara si tatarii care napusteau la jaf si pustiire. si cu vointa lui Dumnezeu, Petre Carabat birui pe tatari si ii arunca-n Nistru. si te dusei unde stase batalia. si cum s-aude primavara in tarcuri behaitul oilor, despartite de mieii lor, asa se ridica jalea moldovenilor cazuti pe locul de cinste. si-ti zisei: Maria-ta, sa iubesti pe moldoveni, si pe boieri, si pe razasi, si pe tarani, ca dopotriva mor pentru domnul si tara lor! si prinsesi pe Carabat, cu amandoua mainile pe dupa gat, si-l sarutasi, si zisesi, plangand: Asa sa-mi ajute Dumnezeu, mos Luca!
Stefanita: Ai implinit nouazeci de ani!
Luca Arbore (mahnit): D-apoi eu, ce mai am?... Voi inchide ochii si nu voi vedea durerile Moldovei!
Stefanita: Dar nu intelegi, mosnege, ca urasc pe Polonia, ajunsa cuib de hoti? Ea adaposteste pe razvratitii neamurilor, si pe moldoveni, si pe unguri, si pe muscali, si pe nemti, si pe italieni! in ea si-a gasit culcusul si Petre al Raresoaei, acela care pandeste la scaunul Moldovei, acela despre care si tu mi-ai spus ca ar fi os din osul lui stefan!...
Arbore: Eu nu ies marturie, dar nu mi-e dat sa mint in fata lui Dumnezeu. stiu ca e, dar mai stiu ca nu l-a vrut domn.
Stefanita: Urasc pe Sigismund!
Arbore: Iubeste pe Moldova, maria-ta.
Stefanita: Mi-e scarba de Polonia!... Oh! Arbore, Arbore, de nu m-ai fi tinut in brate... Iaca lucrul tau... Boierii stau gata sa-si lepede toiegele si sabiile boierilor lor!... Da, vaz pe Luca Carje pregatit sa se umfle in latineste in mijlocul sfatului lesesc!
Luca Carje: in numele mariei-tale, al boierilor si al Moldovei...
Stefanita: in numele meu sa reversi minciunile in tara cea mai mincinoasa!
Logofatul Trotusanu: Maria-ta...
Stefanita: Marele logofat minciuna...
Postelnicul Cosma Searpe: Maria-ta...
Stefanita: Marele postelnic minciuna...
Vornicul Carabat: Maria-ta...
Stefanita: Marele vornic minciuna!... Tot ce ma inconjora este o vedenie de fatarnicie si de neadevar!... si tu... Ce stai pitit dupa ta-tau?... Asculta...
Catalin: Ascult, maria-ta.
Stefanita: Asculta si invata cum ai sa ipitropisesti pe urmasul meu, pe care nu-l voi zamisli pana ne-i fi pregatit sa domnesti in locul lui!... Boieri, faceti ce vreti!... A! bine ca sosit noaptea sa-mi ascunza rusinea mea!... si dati-i lui Luca Carje un zabranic negru... Ai sa vorbesti cernit, in numele domnului pe care-l veti inmormanta in prietenia Poloniei!... Duceti-va... Vreau sa rasuflu!... (Boierii pleaca tristi. Cand incep sa intre in castel, Stefanita trage sabia.) Oricat de sus stau capetele astea, mana domnului e mai lunga!... (Baten palme. un copil de casa.) Sa vie Moghila si Mogardici.
Scena V
Stefanita, Tugulea Moghila si Mogardici. Mai tarziu, Contele Irmsky si Doamna Tana. (Stefanita sta p-o laita cu capul in maini. Moghila si Mogardici vin binisor in pridvor si privesc in toate partile.)
Mogardici: unde-o fi?
Moghila: unde-a fost si ieri noapte...
Mogardici: Vorba e, il vezi?
Moghila: Nu.
Mogardici: Daca n-o fi?
Moghila: Atunci sa stii ca nu s-a nascut...
Mogardici: Oare!... Te pomenesti ca-l fata acum...
Moghila: Tu sa-i fii moase.
Mogardici: Eu?... si tu doftor...
Moghila: Ce-o scapa de la moase e treaba doftorului...
Mogardici: Sa-l trag bine de urechi... si gura bine desfacuta... sa semene cu mine...
Moghila: Urechile ca de magar, gura pe oala... si piciorul drept adus... sa calce ca tine...
Mogardici: si moldovenii de l-or vedea sa zica: E he! Domnul Moldovii seamana cu moasa-sa! Sa coboram binisor, binisor, tu cap si eu coada...
Moghila: Sa mergem cu coada inainte, sa nu ne pomenim cu ceva la cap...
Mogardici: Oare?
Moghila: Sa scapam capul...
Mogardici: si coada... Da cine dracu a mai vazut dobitoc mergand cu coada inainte?
Moghila: Oile salbatice stii tu cum fac?... Ele au buza de sus...
Mogardici (dand peste nas lui Moghila): Asta?
Moghila (asemenea): Ba asta... Au buza de sus asa de lunga, ca se revarsa pana aici... (ii da un ghiont supt barbie.)
Mogardici: Oare!
Moghila: si ca sa prinza iarba cand pasc umbla cu coada inainte.
Stefanita (trezindu-se din ganduri): Ce caraghiosi turbura gandurile lui Stefanita? (Moghila si Mogardici s-ascund dupa un copac. Moghila se preface ca-i e frica.)
Moghila: Mogardici, maria-ta!
Mogardici: Ba curat Moghila!
Stefanita: si murdari amandoi...
Mogardici: Haiti! e cu toane!
Moghila: Sa vedem... Cum ai zis, maria-ta?
Stefanita: Am zis ca curat si murdar e totuna in Moldova. (Moghila si Mogardici ies de dupa copac.) Mogardici (razand): Apoi, daca e-asa... noi ce bem?
Stefanita: Beti odihna si somnul lui Stefanita!... O, Moghila, boierii sunt niste nesocotiti! Vor sa ma ingenunchie lui Sigismund! si nu fusera aci nici parcalabii de Novograd, Petrica, omul meu de nadejde, si Balos, nici Spatarul Hrana, nici batranul parcalab de Hotin, Talaba... Singur, ca un cerb inconjurat de caini! Dar bun e Dumnezeu! (Trage sabia s-o invarteste pe deasupra lui Moghila si Mogardici.) Ce te feresti, Mogardici?
Mogardici: Ba, o sa ma bag in ea...
Stefanita: Asa sa tremure vitejii de la serbeanca si de la Targsor!
Mogardici: Dar nu prea mult, maria-ta...
Stefanita: de ce?
Mogardici: Ca asa tremurai eu la serbeanca, intr-un sant, ca eram un baietan; cand ma pomenii cu voinicu Carabat: Jiiit! cu sabia si pac cu latul pe spinarea mea! si se-ntampla lucrul dracului, ca pana sa spui o vorba, auzii pe voinic mormaind ca un urs! Sarac de sangele tau, moldovene! si date pinteni calului, zambind. Apoi sange era ori foc... Vorba e, ce bem?
Stefanita: E luna, ca ziua. Sa bem, Moghila, du-te la garlici si scoate din fundul pimnitii vin de Cotnar ca untdelemnul, mai bun ca vinul de Tokai, de Husi, ce te pisca de limba si iti da pe nas, de Nicoresti, ca sangele, si de Berheci, profir si mai subtire ca apa.
Mogardici: Cate-un urcior din fiecare, si de Berheci trei. Pana sa bei maria-ta un cotnar, eu sa sug trei berhece... Da... sa dati sabiile incoa... E mai bine, mai bine, ca de s-o imbata sabia mariei-tale intai, odata te pomenesti cu ea iesita din teaca... ca nu te mai asculta nici pe maria-ta...
Moghila: Asa zic si eu... Sa le dam, maria-ta... Sa nu ne mai batem capul maine ca sa aflam cine a inceput azi...
Stefanita: Fie...
Mogardici: Ei, ce cuminte e s-a mariei-tale cand n-a baut! Lucru mare!
Stefanita: Ma, sa tii minte un le-ai pus...
Mogardici: Hi, hi!... Asta e stanga s-asta e dreapta; cum mergi inainte o apuci la dreapta, apoi faci la stanga, ridici mana-n sus si le agati de creanga unui frasin; si maine dimineata, cand iti vine asa, nu stiu cum, te intrebi care e stanga si care e dreapta; s-o apuci la stanga, apoi faci la dreapta; ridici mana si le iei ca dintr-un cui... Vezi ca se schimba si dreapta si stanga... Maine dimineata nu se mai schimba... asa raman, unde-ai cazut...
Stefanita: Masa si scaunele...
Mogardici: de unde?
Stefanita: de unde le-ai lasat ieri noapte... (Mogardici se incruciseaza cu Moghila, care se lupta cu urcioarele de vin.)
Mogardici: Te framanti tu cu ele, dar au sa se framante si ele cu tine...
Moghila: Sunt grele si-au sa ne faca usurei... (Mogardici aduce masa. Pe masa un purcel, paine si celelalte.)
Stefanita: Patru scaune...
Mogardici: Trei.
Stefanita: Patru!
Mogardici: Moghila face cat doi, dar tot p-un scaun sta, ca nu se poate cu doua...
Stefanita: Patru pahare...
Mogardici: Trei...
Stefanita: Patru!
Moghila: Bea Mogardici cat doi, dar tot c-un pahar bea... (Dupa ce Moghila si Mogardici au pus masa.)
Stefanita: Toarna, Moghila... Mi-e gura amara... S-a varsat fierea-n mine...
Mogardici: Cum sa nu se verse... D-atata sfat!... si grozav e vinul contra sfatului si-a fierii! Parca-ti ia cu mana, nu altceva... Mie berheci, Moghila. (Bea.)
Stefanita: Mai toarna, Moghila... (Bea.) si-n paharul asta...
Mogardici: Ce-o mai fi s-asta?... Mie berheieci, Moghila. (Bea.)
Stefanita: Ma strangea de cap un cerc de fer... Ma simt mai bine... Amaraciunea s-a dus...
Mogardici: Nu spuneam eu?...
Stefanita: Mai, Moghila... (Bea.)
Moghila: N-o lua repede, maria-ta. Nu te pune cu Cotnarul... Eu beau de Nicoresti, si...
Mogardici: Oare!... Mie berheheheci, Moghila... (Bea.) si mai... (Bea.) Ca apa... Mai...
Moghila: Ci ca ho! ca fac scurta la mana!
Mogardici: Tii! S-a ispravit! Sa nu fie paharul gol!... imi moare soacra-mea... Tu vrei sa-mi moara soacra-mea, Moghila? (Bea.)
Stefanita: M-am limpezit... vaz limpede...
Mogardici: si eu m-am limpezit, dar vaz turbure...
Stefanita: Moghila, e pregatit de vanatoare?
Moghila: Maine ne sculam din zori s-o pornim spre Ceahlau.
Mogardici: Adica maine ne culcam din zori s-o pornim cu butcile spre Ceahlau.
Stefanita: Nicoresti, Moghila. (Bea.)
Mogardici: un ber... Stai! (innumara pe deste si se clatina.) un ber-he-he-he-he-heci, Moghila!
Stefanita: Nu, nu-i turna...
Mogardici: s-apoi... de ce? Cu ce-am gresit eu mariei tale?... Mai bine ia-mi zilele!
Stefanita: Nu, ca esti fricos ca un iepure...
Mogardici: Eu? Afla, maria-ta, ca Mogardici nu stie ce e frica!
Stefanita (surazand): Asa?... Moghila, adu doua ciomege.
Mogardici: Ascutite?
Stefanita: Doua ciomege... Sa ne luam ciobaneste. si cate lovituri mi-ei da, atatea pahare vei bea.
Mogardici: Sfanta Nascatoare, ajuta-mi! (Moghila aduce ciomege. si le-aleg. Le invartesc. Stefanita se lasa sa-l izbeasca la inceput. Mogardici se incurajeaza.)
Stefanita: una! (Rade.)
Mogardici: Berheci!
Stefanita Doua! (Rade.)
Mogardici: Berheheci!
Stefanita: Trei! (Rade.)
Mogardici: Ber-he-he-he-ci!...
Stefanita (se pune si-l loveste intruna); Berheci... Berheheci... Ber-he-he-he-ci! Ber-he-he-he-he-ci...
Mogardici: Ai! Ai!
Stefanita: Vrei si cotnar?... Na si cotnar... Cot-cot-nar... Cot-cot-cot-nar...
Mogardici: Ai! ai! Apoi da-o dracului de saga... M-ai facut numai vanatai... (Arunca ciomagul. Lupta inceteaza. Stefanita si Moghila rad.) si ce radeti... D-aia nu e buna gluma cu cei mari!
Stefanita (trist): Ah! si domnul e stapan pe avutul, pe cinstea si pe viata tuturor!
Mogardici (se pipaie pe spinare): si pe spinarea mea ca pe visteria tarii!
Stefanita: Toarna, Moghila... Nu, Nicoresti...
Mogardici: Moghila, mie un... Ce razi?
Moghila (rade): Zi...
Mogardici (se clatina): Iaca, nu zic!
Stefanita: Moghila, fusesi la-ntrecerea d-alaltaieri?
Moghila: Fireste ca da.
Mogardici (impleticindu-se): Eu n-am... ca m-am dezmeticit tarziu... pe la jumatatea garliciului...
Stefanita: Ai vazut?
Moghila: Vazut.
Stefanita: Pe daselate l-am intrecut c-un gat de cal...
Mogardici (bea si vorbeste singur): un jeragai pe gat... Cald al dracului...
Moghila: Da, si mi se pare...
Stefanita: Catalin si-a tinut calul...
Mogardici: Nici cu boii nu m-ai fi scos... Cald al dracului... (Bea.)
Stefanita: Dar la halca pe jos? Din zece sageti, cinci trecui prin cerc, Catalin noua, ceilalti doua-trei...
Moghila: Era prea mic cercul...
Stefanita: Era dopotriva la amandoi!
Mogardici (bea intruna): Cald al dracului!... Nu stiu ce am astazi de ma simt greu...
Stefanita: Ce-ai avut si ieri, s-alaltaieri, si totdeauna... friguri cu berheci...
Mogardici (stergandu-se de naduseala): ih!... Friguri?... Cald al dracului!... Sa ma las oleaca pe dreapta cu un beeci... c-asa ma odihnesc eu... un bebeci, Moila... paanice Moila?... (Mogardici se lungeste la radacina unui copac s-adoarme.)
Stefanita: si cand ne imparti Doamna, mie paharul de aur si lui pe cel de argint, ma uitai in ochii lui Carabat. Suradea. ii smacii paharul din mana si-i intinsei lui pe cel de aur. Nu vream sa par copil in fata lumii. si multimea batu zgomotos din palme, mai mult pentru el ca pentru mine...
Moghila: si-ar fi fost mai stapan pe el ca pe cal.
Stefanita: A! lacom la desertaciuni!
Mogardici (prin somn): Mie un be-eci... Paanice Moila... un paar...
Stefanita: A umplut urechile lumii c-ar fi luat c-o sageata boldul de aur din varful cortului sultanului Albu...
Moghila: O intamplare...
Stefanita: Manios, incalecai calul. Intrai in jir. Pusei pinteni de tasni sangele. Calul sari s-o rupse la gOana. tintii cercul. Aruncai sagetile si zburara pe d-alaturi. Lumea abia se tinea sa nu raza. Sa ma fi taiat, n-ar fi curs picatura de sange. Veni si randul lui. Goni, tinti, azvarli. Vajiau sagetile. Din zece, sapte prin cerc, prin acelasi cerc! Ah! si le simtii pe cate sapte in inima mea, una dupa alta, una indesand pe cealalta!
Moghila: Cand Doamna ii puse in dest inelul cu matostat, plesnea de trufie. Se facuse rosu ca carmuzul copilul din flori al lui Arbore, unchiul mariei-tale!
Stefanita (bea): Al mosneagului care iese marturie ca pribeagul Petre, lepadatura Raresoaei, ar fi copilul bunicului meu stefan! (Tranteste paharul cu fundul de masa.) A! poftim, maria-ta Petre, poftim... Arbore te imbie la scaunul Moldovei!... Ah! ma strange de gat!... si sunt domn al Moldovei!...
Mogardici (tresarind): Ce mai fu s-asta?... (Se intoarce cu fata in jos.)
Stefanita: Catalin vine la vanatoare?...
Moghila: Vine...
Stefanita: Ei!...
Moghila: Pe Ceahlau, intunecimi, muchi, prapastii...
Stefanita: Daca l-am pune pe buza unei... si singur... (Face semnul unei rostogoliri.)
Moghila: si? Ciacar — cu ochi de culori diferite.
Stefanita: si...
Moghila: A! da!
Mogardici (prin somn): Be-beci... Moila...
Stefanita fluiera de trei ori haiduceste.) (S-aude un fluierat drept raspuns. Stefanita tresare.)
Moghila: Ce e asta?
Stefanita: Ai sa vezi... Ah! niciodata vinul n-a fost mai bun! (Bea.)
Moghila: Ce trosneste?
Scena VI
Contele Irmsky, Stefanita, Moghila, Mogardici (doarme). (Vine Contele Irmsky.)
Stefanita (trecand inaintea contelui Irmsky): Vino, conte, vino, te-asteapta scaunul gol, paharul plin si inima mea desarta cand e fara tine! (il saruta pe obraji, pe ochi si-l strangen brate.) Bine?
Contele Irmsky: Foarte bine cand sunt cu maria-ta!
Moghila (aparte): Ciudata dragoste! Frumos baiat!
Stefanita: Moghila, cunosti pe Contele Irmsky?
Moghila: Da, maria-ta, dar Contele sta cam retras...
Contele Irmsky: La umbra tronului, ca un oier la umbra stejarului. (Rade si se-ndeasa in Stefanita.)
Stefanita: Asa, draga, asa... (Se suie pe masa si tine pe conte pe dupe gat.)
Moghila (aparte): Ce glas subtire!
Stefanita (dupa ce-i da contelui sa bea): Canta-mi oleaca...
Contele Irmsky: Sa cant?... Dar asta cine e?
Mogardici (prin somn): Be-beci...
Contele Irmsky (razand): Cine?
Stefanita (rade): un tap... Dupa mama, moldovean, dupa tata, armean... dupa mestesug, betivan... si sluga credincioasa a domnului tau...
Moghila (aparte): Ce talie! Ce solduri! si ce miscari!
Stefanita: Canta, draga, canta!... Dar... nu vreau asa gros... (ii face semn sa se dezbrace. Contele Irmsky ii arata pe Moghila.) Nu, nu te teme, va fi singurul... si e bine sa stie un om de nadejde. (Contele Irmsky se da dupa un copac si intr-o clipa se dezbraca de hainele de pe deasupra si apare cu rochie cam scurta.)
Irma: Iata-ma!
Moghila: A! a! (Doamna Tana vine in pridvor si priveste inmarmurata. de la ea se vede ce se Petrece jos, de la ei, nu.)
Stefanita: Ah! Moghila, ce fata fermecatoare! un mester din Italia n-ar sapa in marmura un trup mai curgator... un zugrav venetian n-ar asterne pe panza un chip mai dulce... (o saruta) niste ochi mai patimasi... (o saruta) si-un par care cade in inele de aur... Oh! Irma! As da toata Polonia pe tine! (O saruta.)
Irma: Polonia m-a dat pe mine mariei-tale... (il saruta.)
Stefanita: si am mai mult ca Polonia... (O saruta.)
Doamna Tana: Oh! (Dispare-n castel.)
Stefanita (tresarind): Cine-a oftat?
Mogardici (prin somn): un be-heci, Moila...
Viforul - actul 1
Viforul - actul 2
Viforul - actul 3
Viforul - actul 4
Aceasta pagina a fost accesata de 4590 ori.
